Prima   -  Presa   -  Noutăți - Concursul Naţional „IMM – Model de Responsabilitate Socială” ediţia a VIII-a

Concursul Naţional „IMM – Model de Responsabilitate Socială” ediţia a VIII-a

   
09.08.2017   151 Accesări  

IMM-urile din Republica Moldova se pot înscrie, începând din 1 iulie 2017, la Concursul Naţional „IMM - Model de Responsabilitate Socială" ediţia a VIII-a. Concursul a fost inițiat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) pentru antreprenorii care pe parcursul anului 2016 s-au implicat în mod voluntar în activităţi de responsabilitate socială corporativă.

Participanții vor putea aplica pentru următoarele nominalizări:

          - Grija față de angajați;
          - Grija față de piață;
          - Protecţia mediului înconjurător;
          - Integrarea socială și sprijinul acordat comunităţii.

PREMIUL MARE va fi oferit pentru realizarea acţiunilor importante în mai multe domenii de responsabilitate social-corporativă.

Participanţii la concurs trebuie să întrunească următoarele condiții:

          - să se încadreze în categoria IMM;
          - să desfășoare activitate economică mai mult de 1 an;
          - să fie rezident al Republicii Moldova;
          - să fi realizat cel puţin una dintre activităţile de responsabilitate socială corporativă;
          - să depună formularul completat.

Concursul va fi evaluat de o comisie de experţi, în baza formularelor de aplicare, care urmează să fie îndeplinite de către participanți. Setul de documente urmează să fie depuse de către solicitanţi prin intermediul serviciilor poștale sau personal la sediul Organizaţiei pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) (str. Serghei Lazo 48, oficiu 311, Chișinău, R. Moldova), ÎN PLIC SIGILAT, până pe data de 20 septembrie 2017, cu menţiunea „Concurs RSC". 

Documentele necesare pentru aplicare la concurs:

Ghidul aplicantului

Formularul de aplicare rom

Formularul de aplicare rus

Declarația privind lipsa restanțelor 

Premierea finală a câștigătorilor va avea loc în cadrul Conferinţei Internaţionale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii 2017. Premiile vor fi acordate de partenerii oficiali ai concursului.

Sursa: iacm.md