Prima   -  Presa   -  Noutăți - Ministrul Vasile Bîtca va efectua luni, o vizită de inspectare pe șantierul de construcție a locuințelor sociale din raionul Leova

Ministrul Vasile Bîtca va efectua luni, o vizită de inspectare pe șantierul de construcție a locuințelor sociale din raionul Leova

   
17.03.2017   764 Accesări  

Reprezentanții mass media sunt invitați să participe luni, 20 martie 2017, împreună cu ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca la vizita de inspectare a șantierului de construcție a locuințelor sociale din raionul Leova.

Evenimentul va avea loc în orașul Leova, str. Varlaam, 1/1 cu începere de la ora 14.30. Scopul vizitei este de a observa cum derulează proiectul, dacă sunt îndeplinite lucrările conform graficului de execuție și de a discuta cu antreprenorul general și autoritățile locale despre termenul de dare în folosință a apartamentelor.

Menționăm, în localitatea nominalizată sunt în construcție  92 de locuințe sociale cu suportul financiar al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei(BCE). Costul total al proiectului este de circa 3,44 mln euro. 65% din suma totală a fost oferită de BCE, iar alte 35% a constituit contribuția, inclusiv nefinanciară a autorităților publice locale. Apartamentele sunt finisate la „cheie", dotate cu blocuri sanitare, aragaz, sistemul de încălzire autonom cu cazane electrice, geamuri termopan, uși interioare din MDF, pereți și tavane zugrăvite, pardosea gresie, laminat sau linoleum.

Pentru reprezentanții mass media, doritori de a participa la eveniment, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor va asigura deplasarea la Leova. Vă rugăm, să ne informați despre participare până luni, 20 martie, ora 9.00, la nr. de telefon: 079090590.