Prima   -  Presa   -  Noutăți - Administrațiile publice și agenții economici din Regiunea Sud, instruiți să scrie proiecte competitive în domeniul turismului

Administrațiile publice și agenții economici din Regiunea Sud, instruiți să scrie proiecte competitive în domeniul turismului

   
24.02.2017   1218 Accesări  

Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova desfășoară astăzi, la Cimișlia, trainingul tematic „Managementul ciclului de proiect", susținut în cadrul proiectului "Creşterea capacităţilor locale pentru dezvoltarea durabilă bazată pe valorificarea resurselor naturale în destinaţiile turistice majore din Moldova, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova.  

Activitatea, destinată administrațiilor publice locale și agenților economici din Regiunea Sud care susțin dezvoltarea turismului și sunt interesați să promoveze proiecte din domeniul respectiv, este realizată cu suportul Programului de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu (GEF).

Facilitați de specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională Sud , experții naționali Viorel Miron și Rodica Iordanov implementează cel de-al doilea modul de pregătire a capacităților persoanelor care promovează proiecte de turism în Regiunea Sud.  Astfel, după ce în cadrul primului atelier regional, desfășurat săptămâna trecută, participanții au aflat despre inițiativele strategice ale Programului de Granturi Mici al GEF, de această dată ei sunt ghidați, pas cu pas, în conceperea unui proiect și ajutați să-și dezvolte abilitatile necesare elaborarii unui proiect.  

"Ne bucurăm că avem o prezență suficient de mare astăzi, la Cimișlia, a persoanelor care au anumite succese în promovarea proiectelor ce țin de domeniul turismului, dar și acelor care intenționează să vină cu asemenea inițiative, pentru a putea să-i ajutăm, din punct de vedere tehnic, să-și fortifice aceste oferte și să le prezinte diferitor donatori interni și externi. Acest lucru vorbește despre faptul că avem oameni în sud oameni ambițioși, care s-au înscris în această cursă de promovare a localităților lor prin proiecte de turism", a declarat Viorel Miron, director executiv al Asociației pentru Dezvoltarea Turismului.   

Așa se întâmplă, că Regiunea Sud, fiind una dintre cele mai dotate cu atracții turistice, este, totodată, una dintre cele mai defavorizate din punct de vedere al existenței facilităților, investițiilor pentru dezvoltarea turismului. Și acest lucru este necesar de a fi echilibrat oarecum - fie la nivelul unor programe sectoriale, cu proiecte-model puternice, fie la nivelul îmbunătățirii statisticii regionale privind fluxurile reale de vizitatori care intră în această zonă și care sunt mult mai mari de facto decât cele declarate propriu-zis la ora actuală de Biroul Național de Statistică.

"Pentru că toată lumea este acum angajată într-o competiție acerbă pentru atragere de fonduri, sperăm foarte mult ca acest efort al asociației noastre să facă astfel încât oamenii din Regiunea Sud să creadă în propriile lor puteri de a promova proiecte puternice, competitive. Or, noi vrem ca o bună parte din fondurile destinate turismului chiar să fie alocate pentru turism. Și acest lucru stă în puterile acestor oameni", susține expertul în dezvoltarea proiectelor și turism, Viorel Miron.