Prima   -  Presa   -  Noutăți - Circa 16 milioane de lei vor fi alocați, în anul curent, pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a străzii Ivan Spirin din orașul Cahul

Circa 16 milioane de lei vor fi alocați, în anul curent, pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a străzii Ivan Spirin din orașul Cahul

   
05.09.2016   1199 Accesări  

Printre cele 19 proiecte de infrastructură rutieră, apă și canalizare, care au fost aprobate recent, în cadrul ședinței Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), pentru finanțare din mijloacele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) pentru anul 2016, se numără și cel de reabilitare a străzii Ivan Spirin din orașul Cahul. Astfel, pentru reconstrucía și modernizarea acestui drum de importanță regională urmează a fi alocați, în anul curent, peste 16 milioane de lei.  

De menționat că, în total, pentru implementarea proiectelor au fost alocate din FNDR aproape 150 de milioane de lei, dintre care pentru zona de nord a țării au fost destinate 54 de milioane de lei, pentru centru - 34, 3 de milioane de lei. Aproape 46 de milioane de lei au revenit Regiunii de Dezvoltare Sud, iar pentru autonomia găgăuză s-au acordat 5 milioane de lei. 

La repartizarea mijloacelor financiare, membrii CNCDR au pus accentul pe susținerea proiectelor care au fost anterior susținute și sunt în derulare, pentru ca unele dintre acestea să aibă finalitate și ținând cont de faptul că acum, la finele anului, există necesitatea absorbției acestor resurse financiare.

Vorbind de proiectul "Reabilitarea și modernizarea străzii Ivan Spirin din raionul Cahul", care are drept obiectiv eficientizarea transportului de mărfuri și călători în regiunea de Sud a Republicii Moldova prin îmbunătățirea infrastructurii rutiere, precizăm că acesta a demarat în anul 2014 și se află în derulare, atunci din FNDR fiind solicitată pentru implementarea lui suma de 46 821,50 mii lei. În perioada 2014 - 2015 au fost inițiate și executate lucrări în cadrul proiectului respectiv în valoare totală de 5 mln. 905 mii lei.

Proiectul "Reabilitarea și modernizarea străzii Ivan Spirin din raionul Cahul" este implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud în parteneriat cu Consiliile Raionale Cahul, Taraclia și Vulcănești. După darea în exploatare a străzii nou-reparate, aceasta urmează să aducă beneficii celor 41 mii de locuitori ai orașului Cahul, precum și unui număr de circa 187000 de cetățeni, cât numără populația raioanelor Taraclia și Vulcănești.