Prima   -  Presa   -  Noutăți - Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud a decis: 84 de Note Conceptuale, declarate eligibile la finele etapei întîi, să acceadă în etapa a II-a a Concursului de Propuneri de Proiecte

Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud a decis: 84 de Note Conceptuale, declarate eligibile la finele etapei întîi, să acceadă în etapa a II-a a Concursului de Propuneri de Proiecte

   
16.05.2016   801 Accesări  

Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud s-a reunit astăzi în ședință plenară pentru a audia Raportul de evaluare a Notelor Conceptuale depuse în cadrul Concursului de propuneri de proiecte din 2016 curent și a aproba lista proiectelor prioritare care acced în etapa a doua a concursului anunțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, spre finanțare în perioada 2017-2020.

Dat fiind prezența a 24 de consilieri regionali din 32, câți numără în total forul, ședința a fost declarată deliberativă, la lucrările acesteia participând viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatol Usatâi, șeful Direcției generale Dezvoltare regională din cadrul MDRC, Valerian Bînzaru, Igor Malai, șef adjunct al Direcției generale Dezvoltare Regională la MDRC ș.a.

În lipsa, din motive obiective, a președintelui CRD Sud, ședința a fost prezidată de vicepreședintele CRD Sud, Ion Ciontoloi, președinte al raionului Căușeni. Ion Ciontoloi a salutat prezența, la una din cele mai importante reuniuni, în centrul de reședință al Regiunii Sud, a președinților de raioane, primarilor, a reprezentanților mediului de afaceri și sectorului asociativ, precum și a mai multor funcționari din cadrul Direcțiilor economie și atragerea investițiilor ale Consiliilor raionale.

Declarând deschise lucrările forului, Ion Ciontoloi a supus votului agenda sesiunii, aceasta fiind aprobată în unanimitate de membrii CRD Sud.

În numele autorităților centrale, Anatol Usatâi, viceministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, a specificat în cuvântul său rostit în deschiderea ședinței: "Este, probabil, una din cele mai importante ședințe din perioada mandatului actualului Consiliu Regional pentru Dezvoltare Sud, deoarece în cadrul acesteia urmează a fi prezentate și votate Notele Conceptuale (NC) ale proiectelor care vor fi promovate pentru următoarea etapă a Concursului Național al Propunerilor de Proiecte. Și anume: va fi votată lista proiectelor care urmează a finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și implementate între anii 2017-2020. Un asemenea exercițiu are loc o dată la 4-5 ani și reprezintă o oportunitate majoră pentru APL-urile din regiune, de aceea decizia pe care o veți lua trebuie să fie una bine chibzuită și echilibrată".

În cele ce urmează, Maria Culeșov, directorul Agenției Regionale de Dezvoltare Sud, a prezentat o informație amplă cu privire la activitățile realizate de către Agenție în perioada 15 martie - 3 mai curent, în cadrul desfășurării Concursului de Propuneri de Proiecte 2016. Doamna Culeșov a punctat asupra faptului că actualul concurs își propune să stimuleze inițiativele privind consolidarea și dezvoltarea economiei regionale și a infrastructurii de importanță regională și locală, pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională urmând a fi alocați în următorii ani circa 1 miliard de lei.

Referindu-se nemijlocit la activitățile desfășurate la etapa întâia a concursului, șefa ADR Sud a menționat, în concluzie, că acestea s-au dovedit a fi binevenite și eficiente, astfel încât s-au soldat cu un rezultat pe măsură: 100 de note conceptuale recepționate de la APL din Regiunea Sud, dintre care pe domenii: Infrastructura drumurilor (29 proiecte); Aprovizionarea cu apă și sanitație (25 proiecte); Managementul deșeurilor solide (7 proiecte); Dezvoltarea infrastructurii de afaceri (16 proiecte); Sporirea atractivității turistice (13 proiecte); Eficiența energetică a clădirilor publice (9 proiecte) și Atele (1 proiect).

În ceea ce privește recepționarea Notelor Conceptuale după raioane, Maria Culeșov a subliniat că cele mai multe - 20 -  au parvenit din raionul Cantemir, 18 - din raionul Cimișlia, 16 - de la Leova, 14 - de la Cahul, 11 - din Căușeni, 9 - de la Ștefan Vodă și, câte 6 - din raioanele Taraclia și Basarabeasca.

A urmat apoi Raportul de evaluare a Notelor Conceptuale a proiectelor depuse în cadrul Concursului de Propuneri de Proiecte 2017-2020, acesta fiind dat citirii de către Ion Ciontoloi, vicepreședinte CRD Sud și membru al Comisiei de evaluare. În constatare, a devenit clar că, din cele 100 de Note Conceptuale evaluate de comisie, 16 au fost eliminate pe motiv că nu au corespuns Programelor Regionale Sectoriale și nu au întrunit numărul necesar de puncte acordate în baza criteriilor de evaluare. Astfel, în final, 84 de Note Conceptuale au fost propuse CRD Sud pentru evaluare și admitere la etapa a II-a a Concursului de propuneri de Proiecte.

Rezultatele evaluării la etapa I a Concursului de Propuneri de Proiecte au fost prezentate consilierilor regionali sub forma unui grafic, din care devenea clar câte Note Conceptuale depuse pe fiecare domeniu în parte au acumulat punctaj maxim și care sun sumele solicitate din FNDR. Astfel, suma solicitată din FNDR pentru cele 84 Propuneri de Proiecte parvenite doar din Regiunea de Sud era una colosală, constituind 2 miliarde 191 778 500 de lei.

Suma respectivă însă nu a fost luată în calcul și nu i-a determinat pe membrii CRD Sud să fie, totuși, mai cumpăniți și chibzuiți în luarea deciziei pe chestiunea dată, ei insistând prin votul lor majoritar asupra păstrării în întregime a listei proiectelor propuse spre examinare comisiei interministeriale la etapa a II-a a CPP.

Cu toate că vicepreședintele CRD Sud, Ion Ciontoloi. i-a atenționat pe reprezentanții APL I și II să fie conștienți de faptul că proiectele înaintate vor necesita cheltuieli foarte mai pentru elaborarea documentației tehnice și a studiilor de fezabilitate, iar reprezentantele sectorului neguvernamental în cadrul CRD Sud, Vera Ciuchitu și Silvia Strelciuc, au îndemnat factorii de decizie regionali să fie cât se poate de raționali și rezonabili în luarea deciziei finale, până la urmă, propunerea președintelui raionului Cahul, Ion Groza, a fost susținută de mai mulți șefi ai unităților teritorial-administrative din Sud și a acumulat cele mai multe voturi.

Astfel, CRD Sud a lăsat, în ședința din 16 mai 2016, "ușa deschisă" pentru toate cele 84 de Note Conceptuale de Propuneri de Proiecte, care urmează a fi examinate în cadrul celei de-a doua etape a Concursului Național al Propunerilor de Proiecte 2017-2020.

Amintim, că suma totală prevăzută spre alocare Regiunii de Dezvoltare Sud, în următorii patru ani, din Fondul Național de Dezvoltare Regională este de 200 milioane lei.

Decizii_CRD_16.05.2016.pdf

Fisa_centralizatoare_final.xlsx