Prima   -  Presa   -  Noutăți - Administrația raionului Cahul, actor important în atragerea investițiilor și promotor al dezvoltării regionale

Administrația raionului Cahul, actor important în atragerea investițiilor și promotor al dezvoltării regionale

   
26.04.2016   1006 Accesări  

Orașul Cahul a fost, zilele acestea, gazda unei sesiuni de informare și consultare a potențialilor beneficiari de resurse financiare care urmează a fi alocate, în următorii patru ani, din mijloacele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională. Consultările privind Concursul propunerilor de proiecte 2016-2020 au fost organizate de Agenția de Dezvoltare Regională Sud în comun cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, cu scopul identificării problemelor existente la nivel local și a ideilor de proiecte care ar veni să contribuie la soluționarea acestora.

Evenimentul s-a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Raional Cahul, în prezența viceministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatol Usatîi, a directorului Agenției de Deyvoltare Regională Sud, Maria Culeșov, a președintelui raionului Cahul, Ion Groza, dar și a 32 de primari ai localităților interesate de accesarea surselor FNDR în scopul utilizării acestora spre finanțarea programelor și proiectelor orientate spre atingerea obiectivelor de dezvoltare regională. 

În cadrul întrevederii cu viceministrul și cu specialiștii ADR Sud, reprezentanții autorităților publice locale au abordat un șir de subiecte ce țin de specificul concursului de finanțare a proiectelor din FNDR, lansat în martie 2016. Totodată, primarii au identificat, vizavi de principalele probleme cu care se confruntă localitățile raionului Cahul, o listă consistentă a ideilor de proiecte care, cel mai probabil, urmează să se reflecte în notele conceptuale pe care autoritățile publice locale de nivelul I le vor depune la finele etapei I a concursului derulat de MDRC.

De către edilii comunităților cahulene au fost menționate în principal proiecte ce țin de reabilitarea infrastructurii drumurilor, de apă și sanitație, de dezvoltare a infrastructurii de afaceri, sporirea atractivității turistice și eficiența energetică a clădirilor publice etc. 

Așa, bunăoară, administrația satului Alexandru Ioan Cuza a semnalat în cadrul dialogului necesitatea acută de mijloace financiare pentru reparația capitală a turnurilor de apă care, la moment, se află într-o stare avariată și riscă să pună în dificultate procesul de aprovizionarea localnicilor cu apă potabilă.

Iar administrația publică locală a satului Crihana Veche a declarat că promovează pe larg  și intenționează să aplice în cadrul actualului concurs cu un proiect care ține de dezvoltarea ecoturismului în Lunca Prutului.

O ală idee ambițioasă care a răsunat în cadrul consultărilor de la Cahul a fost cea cu privire la crearea Parcului Industrial Cahul. Potrivit studiului de fezabilitate, valoarea estimativă a investițiilor va constitui circa 80 mln. lei, inclusiv pentru renovarea infrastructurii tehnice și amenajarea teritoriului vor fi investiți 13 mln. lei, pentru construcția și reconstrucția clădirilor din parc - 62 mln. lei, pentru crearea infrastructurii externe - 2 mln. lei.

Potrivit inițiatorilor, atractivitatea economică a acestui parc industrial  constituie, în special, apropierea lui față de portul internațional Giurgiulești, precum și de hotarele cu România (UE) și Ucraina. Pentru ca ideeacreării unui parc industrial să rămână în picioare și să aibă sorți de izbândă, autoritățile raionului Cahul au declarat că vor solicita bani inclusiv din FNDR.

Maria Culeșov, directorul ADR Sud, s-a arătat marcată și entuziasmată de zelul primarilor și a conducerii raionului Cahul, de activismul sporit de care au dat dovadă autoritățile publice locale și de multitudinea ideilor interesante pe care le-au făcut publice autoritățile cahulene.

Totodată, dar fiind faptul că a fost elaborat studiul de fezabilitate privind impactul asupra mediului a Sistemului de management integrat al deșeurilor în Zona de Management a Deșeurilor 3, Regiunea de Dezvoltare Sud, Maria Culeșov le-a sugerat potențialilor beneficiari să prezinte în cadrul actualului concurs un proiect în domeniul managementului deșeurilor, și anume unul ce vizează costuri estimative mici și care ar ține de procurarea utilajului, tomberoanelor, pubelelor etc. 

La rândul său, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatol Usatîi, s-a arătat și el impresionat de dinamismul și productivitatea autorităților cahulene.  Menționând că este important ca, la nivel de raion, să fie stabilite proiectele prioritare și, pentru elaborarea acestora, să fie concentrate, respectiv, toate resursele umane și financiare, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a specificat, totodată, că proiectele trebuie să aducă beneficii unui număr cât mai mare de cetățeni și să corespundă abordărilor descrise în documentele de planificare regională  locală.