Prima   -  Presa   -  Noutăți - Germania va aloca 335 mii euro pentru sporirea eficienței energetice a spitalului din raionul Călărași, Republica Moldova

Germania va aloca 335 mii euro pentru sporirea eficienței energetice a spitalului din raionul Călărași, Republica Moldova

   
29.02.2016   1095 Accesări  

Un memorandum în acest scop a fost semnat astăzi, 29 februarie, la, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC). Printre semnatarii documentului s-au numărat, alături de minister, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția de Dezvoltare Regională Centru și Spitalul raional Călărași. Memorandumul de înțelegere urmează să pună bazele unei strânse cooperări între Guvernele Germaniei și Republicii Moldova, precum și între actorii de implementare, în zona de centru a țării, a unui proiect important în domeniul eficienței energetice.

În cadrul evenimentului de semnare a Memorandumului, Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, a declarat că investiția dată este una foarte importantă pentru faptul că urmărește scopul de a moderniza serviciile publice locale din raionul Călărași prin intermediul proiectului "Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova".

În cadrul acestui proiect, finanțat din Fondul German pentru Investiții, vor fi efectuate lucrări de renovare a centralei termice, inclusiv va fi instalată o substație termică, un sistem termic solar etc.", a precizat Vasile Bîtca.

De asemenea, ministrul a ținut să mulțumească poporului german pentru încrederea și suportul financiar acordat țării noastre prin realizarea proiectelor de dezvoltare regională și a dat asigurări că MDRC va stărui asupra valorificării eficiente a banilor.

La rândul său, Alexandru Muravschi, consultant național superior GIZ, MSPL în domeniul politicilor de dezvoltare regională și locală, a reiterat disponibilitatea Guvernului Germaniei de a susține în continuare Republica Moldova în dezvoltarea echilibrată a regiunilor țării și a exprimat intenția Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) de a susține autoritățile publice locale din Călărași în toate etapele de desfășurare a proiectului.

Memorandumul de înțelegere, semnat la MDRC, stabilește rolul și responsabilitățile părților în realizarea proiectului, termenii și condițiile de colaborare, etapele de eficientizare a serviciilor publice locale din raionul Călărași și rezultatele așteptate.