Prima   -  Presa   -  Noutăți - Roada unui an de muncă sunt 8 proiecte in domeniul dezvoltării economice în Regiunea Sud

Roada unui an de muncă sunt 8 proiecte in domeniul dezvoltării economice în Regiunea Sud

   
16.10.2015   2228 Accesări  

Pe parcursul unui an beneficiarii proiectului - autoritățile publice locale de nivelul I și II, reprezentanți ai sectorului privat și sectorului asociativ din Regiunea de Dezvoltare Sud   si-au fortificat capacitățile în elaborarea  proiectelor  regionale de susținere a dezvoltării sectorului privat. Proiectul a fost implementat de către organizația  Royal Haskoning DHV din Cehia în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud), Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor(MDRC) cu susținerea finanaciară și monitorizarea de către Agenția  Cehă pentru Dezvoltare.

La 15 octombrie în incinta Consiliului raional Cimișlia a avut loc Conferința finală a proiectului, în cadrul căreia participanții s-au familiarizat  cu rezultatele proiectului - cele 8 idei de proiecte identificate și dezvoltate de către beneficiari în domeniul susținerii dezvoltării economice. La eveniment au participat peste 70 de reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelul I și II, ai sectorului privat și sectorului asociativ din toate raioanele Regiunii de Dezvoltare Sud.

În debutul evenimentului  Valerian Bînzaru, Director Direcție Generală Dezvoltare Regională al MDRC, a exprimat ferma încredere că impactul activităților proiectului va fi  semnificativ asupra dezvoltării economice din regiune.

În calitate de oaspeți au fost Domnul Jan Cernik, manager Agenția de Dezvoltare Cehă, care a salutat audiența și a relatat că poporul ceh va susține și în continuare inițiativele  de redresare a economiei Republicii Moldova.

Doamna Maria Culeșov, directorul ADR Sud,  a menționat că " inițiativa proiectului își are originile încă în anul 2012, în cadrul Apelului II de Propuneri de Proiecte (APP), în rezultatul căruia au fost depuse foarte puține proiecte pentru prioritatea 2 din Strategia de dezvoltare Regională Sud, ce vizează susținerea dezvoltării sectorului privat. Încă atunci ADR Sud a venit cu propunerea de a realiza un proiect pentru dezvoltarea capacițăților actorilor regionali în identificarea oportunităților de  susținere a antreprenoriatului și dezvoltarea proiectelor regionale competitive. Cu insistența ADR Sud și cu suportul poporului ceh, realizarea acestei intenții a fost posibilă și astăzi vom culege roadele muncii depuse".

Obiectivul proiectului este consolidarea capacităților actorilor regionali în identificarea ideilor și elaborarea proiectelor regionale pentru susținerea dezvoltării sectorului economic. Alt obiectiv a proiectului a fost elaborarea unui îndrumător metodologic scris de gestionarea proiectelor regionale în domeniul economic. Scopul activităților organizate sunt și creșterea număr

Rezultatul așteptat în urma finisării proiectului este creșterea raportului între proiectul aplicat și cele aprobate în cadrul Apelului III de Propuneri de Proiecte de finanțare din FNDR.ului de propuneri de proiecte de calitate pentru aplicarea la finanțare de către FNDR și alte fonduri.

Dovadă de eficacitatea proiectului au fost cele opt idei de proiecte elaborate de către beneficiari ca rezultat al muncii comune.

Experții din Republica Cehă, Radim Gill împreună cu Lukas Malac, au remarcat o buna pregătire și un progres vizibil al membrilor Grupurilor de Lucru  în elaborarea  proiectelor. La fel, au facut recomandări practice de utilizare a ghidului elaborat .

La finele conferinței Radim Gill a mulțumit echipei ADR Sud, directorului  Maria Culeșov, care au contribuit la implementarea cu success a activităților proiectului. 

Prezentarea_proiectului.pdf