Prima   -  Presa   -  Noutăți - Invitație la două sesiuni de informare cu tematica ”Oportunități de finanțare existente în Republica Moldova„

Invitație la două sesiuni de informare cu tematica ”Oportunități de finanțare existente în Republica Moldova„

   
30.04.2015   1251 Accesări  

Asociația Obștească Vector Verde, în parteneriat cu VP Holding Moldova, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord, Asociația Pro Cooperare Regională și compania Steldin Grup, Consiliile Raionale Cimișlia și Leova, organizează 2 sesiuni de informare dedicate fermierilor, antreprenorilor, reprezentanților IMM-urilor, ONG-uri și APL-uri cu tematica  „Oportunități de finanțare existente în Republica Moldova”.

Evenimentele sunt organizate în cadrul proiectului GrantUP your idea, se vor desfășura în limba română și vor avea loc conform graficului de mai jos:

1. Consiliul Raional Cimișlia la data de 05.05.2015, ora 09.00 

2. Consiliul Raional Leova la data de 08.05.2015, ora 09.00 

Proiectul GrantUp your idea este finanțat de Departamentul de Stat al SUA, prin Ambasada SUA, în cadrul Programului de Granturi Mici pentru Absolvenți și are ca scop principal creșterea nivelului de conștientizare a antreprenorilor, fermierilor, reprezentanților IMM-urilor, ONG-uri și APL-uri din Republica Moldova privind oportunitățile de investiții și finanțare oferite de programele europene în contextul consolidării relațiilor de parteneriat între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Vector Verde este o asociație obștească înființată în anul 2013 cu scopul de a contribui, prin activitățile și proiectele derulate la:

· Dezvoltarea durabilă rurală și regională a agriculturii în vederea eradicarea sărăciei în mediul rural și protecție mediului înconjurător;

· Educarea civică a tinerilor din R. Moldova prin activități de instruire non-formală și activități artistice;

· Protecția mediului înconjurător prin promovarea proiectelor de educare a populației, societății civile și sectorului comercial privind adoptarea a unui comportament responsabil din punct de vedere ecologic;

· Promovarea intereselor femeii și implicarea mai activă a acesteia în viața socială a comunității.

· Promovarea valorilor europene în vederea facilitării integrării europene prin activitățile de interes ale Asociației.

Vedeți mai jos Agenda sesiunilor de informare pentru Cimișlia și Leova:

Agenda_SI_Cimislia

Agenda_SI_Leova