Prima   -  Presa   -  Noutăți - Planificări și realizări în Regiunea de Dezvoltare Sud

Planificări și realizări în Regiunea de Dezvoltare Sud

   
21.01.2015   2197 Accesări  

Cu ocazia aniversării a 5 ani de la fondarea Agenției de Dezvoltare Regională Sud, vom publica o serie de comunicate referitor la rezultatele pe care le-a obținut Agenția în perioada de activitate a acesteia.

Astăzi ne vom referi la domeniul de planificare și programare regională, unul dintre cele mai principale  în activitatea Agenției. Despre realizările obținute în acest domeniu, putem menționa următoarele:

A fost elaborată Strategia de Dezvoltare Regională Sud 2010-2016, iar după desfășurarea a 2 Apeluri de Propuneri de Proiecte (din anul 2010 și 2012) a fost posibililă elaborarea Programului Operațional Regional Sud pentru anii 2010-2013 și 2013-2015.  

                  

 În anul 2011, cu suportul EPTISA a fost elaborată Strategia de Gestionare Integrată a Deșeurilor Solide în Regiunea de Dezvoltare Sud (RDS, fiind prima regiune din țară care a realizat astfel de Strategie. La moment, se află  în curs de elaborare 3 Studii de Fezabilitate în domeniul dat. RDS are înființată, în anul 2012,  Asociația de management a deșeurilor, fiind și unica din Republică la acest domeniu.

                                  

În anii 2011-2012 și 2014 cu suportul GIZ, ADR Sud a facilitat procesul de actualizare a Strategiei de Dezvoltare Socio - Economică, capitolul Aprovizionare cu Apă și de Canalizare pentru raioanele Cahul și Leova. Deasemenea pentru aceste 2 raioane au fost elaborate 2 Studii de Fezabilitate la fel în domeniul de Aprovizionare cu Apă și Canalizare.                

La fel cu suportul GIZ, au fost elaborate 3 Programe Regionale Sectoriale în domeniul Eficiență Energetică, Aprovizionarea cu Apă și de Canalizare, Drumuri Regionale și Locale, ultimul urmează a fi aprobat de către Consiliul Regional de Dezvoltare Sud la următoarea ședință.

                 

De către Autoritățile Publice Locale din RDS,au fost elaborate 17 Concepte de Propuneri de Proiecte în domeniul de Aprovizionare cu Apă și de Canalizare și Eficiență Energetică, care urmează a fi examinate de către comisia interministerială și ulterior, unele din ele vor fi dezvoltate în Concepte de Proiecte Viabile și mai apoi în Proiecte Propuse pentru Finanțare.

Tot în această perioadă, Agenția a organizat și desfășurat cu succes  2 Forumuri: ,,Crearea oportunităților de atragere a investițiilor în Regiunea de Dezvoltare Sud„ din  25-26 septembrie 2012, care a avut loc la Purcari, rl. Ștefan Vodă și "Antreprenoriatul - factor - cheie în dezvoltarea regională„ din 30 septembrie 2014, de la Cimișlia, întrunind a cîte peste 150 invitați fiecare, ceea ce demonstrează interesul cetățenilor față de subiectele abordate în cadrul acestor evenimente.