Prima   -  Presa   -  Noutăți - Monitorizarea proiectelor în curs de implementare din Regiunea de Dezvoltare Sud

Monitorizarea proiectelor în curs de implementare din Regiunea de Dezvoltare Sud

   
14.08.2014   1164 Accesări  

Regiunea de Dezvoltare Sud/13 august 2014/ Vizite de monitorizare la proiectele în curs de implementare din Sudul țării.

Progresul în implementarea proiectelor din Regiunea de Dezvoltare Sud a fost evaluat în cadrul unor vizite de monitorizare. Șeful Direcției Generale de Dezvoltare Regională, dl Valerian Bînzaru, și șeful Direcției relații cu instituțiile de dezvoltare regională, Sergiu Cecan, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) conduși de directorul Agenției, dna Maria Culeșov, au întreprins un șir de vizite de monitorizare la 5 proiecte din raioanele Leova, Cahul și Taraclia din sudul țării.

Reprezentanții MDRC și ADR au fost însoțiți de către proiectanți, manageri de proiecte, antreprenori, beneficiari și responsabili tehnici la următoarele proiecte:

"Construcția apeductului magistral Leova-Hănăsenii Noi-Filipeni-Romanovca"

"Construcția drumului local Sărățica Nouă-Tomaiul Nou, rl. Leova"

"Reabilitatea zonei de odihnă și agrement "Lacul Sarat" or. Cahul"

"Reabilitarea și modernizarea drumului de importanță regională-str. V. Spirin, or.Cahul"

"Îmbunătățirea drumului L654 prin indermediul reparației capitale (Taraclia)"

În cadrul vizitelor a fost examinată situația curentă, identificate provocările în derularea lucrărilor și totodată stabilite măsuri de  soluționare a impedimentelor apărute.