Prima   -  Presa   -  Noutăți - Reuniunea transfrontalieră în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, a avut loc la Iași

Reuniunea transfrontalieră în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, a avut loc la Iași

   
29.04.2014   1904 Accesări  

           

Zeci de reprezentanți ai autorităților locale, ai universităților și societății civile s-au întâlnit vineri, la Iași pentru a lua parte la reuniunea ce vizează cooperarea transnațională între România și Republica Moldova, în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD). La reuniune au participat Liviu Oboroc, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, directorii Agențiilor de Dezvoltare Regională Nord, Centru și Sud, precum și membri ai Consiliilor Regionale pentru Dezvoltare  din Republica Moldova.

Evenimentul, parte a unui proiect pilot, care are ca obiectiv creșterea absorbției fondurilor europene în cadrul programelor de finanțare, urmează să fie derulat în perspectiva financiară 2014-2020, prin valorificarea noului mecanism de cooperare oferit de Strategia Dunării.

Conform organizatorilor, un prim obiectiv de etapă este stimularea și eficientizarea cooperării dintre instituțiile administrației centrale și cele locale, mediul universitar, mediul de afaceri și organizațiile neguvernamentale din România și Republica Moldova, prin asigurarea unei mai bune cunoașteri a cadrului instituțional al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

Timp de câteva ore participanții din România și Republica Moldova, au purtat discuții pe marginea unor teme de interes comun, inclusiv inițiativa creării unor mecanisme de cooperare care să faciliteze identificarea de parteneri în proiecte cu impact macro-regional care răspund obiectivelor SUERD.

Agenda reuniunii de la Iași a inclus teme referitoare la cooperarea transnațională și transfrontalieră în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării, cât și dezbateri privind rolul structurilor regionale în atragerea fondurilor europene, consolidarea guvernanței la nivel național și transfrontalier și propuneri de soluții integrate de finanțare a proiectelor.

 ”Cooperarea transnațională în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării” face parte dintr-un proiect pilot care are în vedere consolidarea capacității administrative a României și Republicii Moldova în procesul de punere în practică a obiectivelor SUERD. Proiectul răspunde uneia dintre recomandările Forumului Anual SUERD (București, 28-29 octombrie 2013) de ”instituire a unui mecanism de follow-up, la nivel de lucru, al Coordonatorilor Naționali SUERD, care să urmărească punerea în aplicare a deciziilor politice și să identifice direcții de acțiune comună pentru creșterea eficienței implementării Strategiei”. Astfel, se propune crearea unor mecanisme de lucru între administrația centrală și locală, precum și a unui cadru funcțional de cooperare interjudețeană și interregională, care să includă mediul universitar, mediul de afaceri și societatea civilă, implicate în aplicarea în practică a SUERD.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Afacerilor Externe împreună cu Consulatul General al României la Cahul și cu Centrul Bilateral de Afaceri România - Republica Moldova și a beneficiat și de sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, instituție coordonatoare a programelor de cooperare transfrontalieră și a programului de cooperare transnațională ”Dunărea”, precum și al Ministerului Fondurilor Europene, coordonator al programelor operaționale.