Prima   -  Presa   -  Noutăți - Apel pentru concepte de proiecte în cadrul Programului de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu

Apel pentru concepte de proiecte în cadrul Programului de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu

   
28.01.2014   1074 Accesări  

Fondul Global de Mediu (GEF), creat în 1991, reprezintă un mecanism financiar prin care se oferă granturi țărilor în curs de dezvoltare și celor cu economie în tranziție pentru implementarea proiectelor în următoarele domenii: biodiversitate, schimbarea climei, ape internaționale, degradarea terenurilor, protecția stratului de ozon și substanțe chimice, asigurînd legătura între procesele de soluționare a problemelor de mediu locale, naționale și globale, concomitent contribuind la promovarea mijloacelor durabile de existență.

Programul de Granturi Mici a fost lansat în 1992 și ajută la abordarea problemelor globale de mediu prin sprijinirea inițiativelor locale, realizate la nivel de comunitate de organizațiile non-guvernamentale și comunitare, cu implicarea activă a populației indigene, femeilor, tinerilor și copiilor. Programul de Granturi Mici este un program corporativ al GEF, implementat de Programul Națiunilor Unite (PNUD) și executat de Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS).

Organizațiile non-guvernamentale, înregistrate în Republica Moldova pot depune concepte de proiecte ce creează un impact mai mare și legături mai strînse între eforturi locale și beneficii globale de mediu și prevăd implicarea femeilor, tinerilor și copiilor cu rol de lideri în unele activități în domeniile: biodiversitate, schimbarea climei, ape internaționale, degradarea terenurilor și managementul durabil al pădurilor,  substanțe chimice, precum și concepte de proiecte în domeniul dezvoltării capacităților organizațiilor non-guvernamentale  în conformitate cu Strategia Națională a Programului de Granturi Mici pentru a cincea fază operațională a GEF și Instrucțiunea de aplicare.

Asigurarea cofinanțării conform cerințelor stipulate în Instrucțiunea de aplicare este obligatorie.

Data limită de prezentare a conceptelor este 16 februarie 2014, ora 18:00.

Ofertele transmise electronic vor fi adresate MarinaMin@unops.org .

Ofertele pot fi depuse la oficiul GEF SGP Moldova sau transmise prin poștă la următoarea adresă:

Oficiul GEF SGP Moldova, Hotelul Regency, oficiul 302

str. Sfatul Èšării, 17, Chișinău MD-2012, Republica Moldova

Ofertele vor fi marcate: "Concept proiect GEF SGP Moldova".

Persoana de contact:

Marina Mindru

E-mail: MarinaMin@unops.org (e-mail alternativ: mindrumarina@gmail.com)

Formular de aplicare Microsoft

Instructiuni de aplicare Adobe

Nota privind grantul pentru dezvoltarea capacitatilor Adobe

Strategia Nationala a Programului de Granturi Mici Adobe