Prima   -  Presa   -  Noutăți - Regiunea Sud - în vizorul jurnaliștilor

Regiunea Sud - în vizorul jurnaliștilor

   
27.10.2013   1342 Accesări  

Conform acordului de colaborare semnat între Asociația Presei Independente și MDRC, în perioada octombrie 2013 - februarie 2014,  API va desfășura mai multe activități pentru a ajuta jurnaliștii/instituțiile mass-media și bloggerii activi, să se documenteze mai bine în subiectele despre dezvoltarea regională, să-și consolideze cunoștințele și capacitatea de analiză prin comunicarea și interacțiunea cu experții în domeniu și beneficiarii dezvoltării regionale.

Astfel, la data de 25 octombrie 2013, un grup de jurnaliști au efectuat o vizită de documentare la proiectele de dezvoltare regională din Regiunea Sud. Reprezentanții mass-media au vizitat 5 proiecte implementate de ADR Sud. Vizita a început la Complexul Sportiv din Căușeni. Aici jurnaliștii au cunoscut detaliat acest obiectiv  de importanță regională. Edificiul a  fost vizitat de către 12 jurnaliști, interesați de amenajarea sălilor, dotarea lor, dar și de alte aspecte.  Dna Vera Ciuchitu, manager de proiect, și președintele raionului Căușeni, Ion Ciontoloi, au informat vizitatorii  despre toate detaliile ce au prezentat interes pentru jurnaliști: de la statutul obiectului, pînă la salarizarea angajaților.

Turul prin Regiunea Sud a continuat la proiectul "Renovarea drumului de acces L510 Ștefan Vodă -Talmaza".  Așa cum aici lucrările erau în toi, jurnaliștii s-au arătat intesați de procesul tehnologic, invitîndu-l la discuții atît pe antreprenor, dl Marin Sîrbu, cît și responsabilul tehnic, dl Andrei Rusnac.

Datorită vizitei la "Drumul de acces  spre casa-muzeu "Alexei Mateevici", reprezentanții mass-media au realizat și o excursie la muzeul  din  satul Zaim, r-l Căușeni. Deoarece proiectul "Construcția drumului de acces spre casa - muzeu Alexei Mateevici” a fost finalizat încă în vară, a prezentat interes opinia beneficiarilor, care au avut doar cuvinte de mulțămire  și recunoștință pentru cei care au implementat proiectul. Primarul satului, dl Ion Veste, a adus la cunoștință și alte detalii despre proiectul dat, dar și despre impactul asupra localității.

Ulterior, jurnaliștii s-au deplasat încă la 2 proiecte implementate în raionul Cimișlia. Au vizitat "Drumul de acces Sagaidac-Porumbrei", unde lucrările erau în curs. Menționăm că în cadrul acestui proiect se reabilitează  un drum de acces la rețeaua națională de drumuri-drumul M3. În final, grupul de jurnaliști a asistat și la darea în exploatare a drumului de acces Codreni-Sagaidacul Nou, eveniment așteptat de mai bine de 20 de ani de către locuitorii a 11 sate din Cimișlia și Basarabeasca. Aici au discutat și cu oficialii din cadrul MDRC, prezenți la eveniment - Liviu Oboroc, viceministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Valerian Bînzaru, director al Direcției Generale de Dezvoltare Regională.

                                  

Serviciul comunicare al ADR Sud a pus la dispoziția jurnaliștilor informații și despre alte proiecte aflate în implementare, precum și  date referitoare la activitatea ADR Sud.

Amintim, că API va consulta și instrui specialiștii în comunicare din cele trei agenții de dezvoltare regională (Nord, Centru și Sud) în   monitorizarea selectivă și analiza materialelor jurnalistice la tema dezvoltării regionale, precum și va elabora un set de recomandări pentru factorii de decizie din domeniu în scopul îmbunătățirii comunicării cu mass-media.

Activitățile se vor desfășura în cadrul proiectului „Eforturi integrate pentru promovarea dezvoltării regionale în agenda mass-media", finanțat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și selectat în rezultatul unui concurs deschis de granturi, pentru rețele și organizații neguvernamentale de media.