Prima   -  Presa   -  Noutăți - A fost dat startul la lucrările de aprovizionare cu apă a satului Roșu din raionul Cahul

A fost dat startul la lucrările de aprovizionare cu apă a satului Roșu din raionul Cahul

   
11.11.2011   1671 Accesări  

Săptămâna aceasta, în cadrul evenimentului de marcare a 508 ani de la fondarea localității Roșu, proiectul implementat de către Agenția de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) în localitate, a primit undă verde pentru implementare. Finanțat de Guvernul României prin Agenția Internațională de cooperare a Germaniei (GIZ), poiectul își propune să aprovozioneze cu apă potabilă peste 800 de gospodării, 8 societăți cu răspundere limiată, insitițiile publice și 35 de întreprinderi.

Proiectul a fost selectat spre finanțare în 2010 iar începerea oficială a lucrărilor a avut loc săptămâna aceasta. La eveniment au fos prezenți reprezentanții GIZ Moldova, Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Responsabilul tehnic, Antreprenorul și Autoritățile Publice Locale.

Acesta va crea condiții de aprovizionare cu apă potabilă a celor  3700 locuitori ai s. Roșu prin montarea a 12,5 km de traseu, a 2 stații de menținerea tensiunii, a 5 puncte de aprovizionare cu apă a unităților de transport pentru starea antiincendiară. Astfel vor fi formate 18 locuri de muncă.  În urma implimentării proiectului se vor îmbunătățit condițiile de viață a locuitorilor.         

Bugetul total al proiectului este de 2 089 995 lei cu o durată de implementare de 5 luni