Prima   -  Presa   -  Noutăți - O delegație a parlamentului tinerilor în vizită la ADR Sud

O delegație a parlamentului tinerilor în vizită la ADR Sud

   
04.11.2011   1686 Accesări  

O delegație a Parlamentului tinerilor a întreprins o vizită de documentare și informare la Agenția de Dezvoltare Regională Sud. Scopul întrunirii a fost posibilitatea de încadrare a tinerilor în proiectele de dezvoltare regională și în campaniile de promovare și mediatizare a unor teme sociale în parametrii celor trei priorități din Strategia de Dezvoltare Regională.


  Vizita de informare vine ca un preambul la consultările cu privire la  încheierea unui memorandum între cele două instituții. Acesta va urmări cooperarea și organizarea proiectelor regionale, facilitând extinderea relațiilor publice, informaționale și a colaborării comune.

         Specialiștii ADR Sud au prezentat succint activitățile instituției și proiectele care sunt în implementare, modul cum ar putea contribui tinerii în campaniile de informare din cadrul proiectelor.

         Institutul Tineretului Guvernator din Republica Moldova (ITGM) este o organizație formată din tineri - pentru tineri, fondată în 2006, fiind reprezentată de mai mult de 250 de membri activi din întreaga republică, inclusiv din UTAG Găgăuzia și regiunea transnistreană.

         Misiunea ITGM-ului este promovarea valorilor democratice în Republica Moldova și consolidarea capacităților tinerilor de a influența procesul de luare a deciziilor prin guvernare participativă a tinerilor din mediul asociativ și academic.