Prima   -  Presa   -  Noutăți - Agenția de Dezvoltare Regională Sud a participat la un atelier de lucru cu genericul: ”Clusterele transfrontaliere – o cale spre europenizarea IMM-urilor„

Agenția de Dezvoltare Regională Sud a participat la un atelier de lucru cu genericul: ”Clusterele transfrontaliere – o cale spre europenizarea IMM-urilor„

   
27.09.2010   2115 Accesări  

Comisia Europeană în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului întreprinderilor Mici și Mijlocii a organizat un  atelier de lucru cu genericul: „Clusterele transfrontaliere - o cale spre europenizarea IMM-urilor", care a avut loc la data de 24 Septembrie 2010, în incinta Palatului Republicii.

Acest eveniment este realizat prin intermediul instrumentului de asistență TAIEX, în concordanță cu prioritățile Strategiei Naționale de Dezvoltare pe anii 2008 - 2011 și ale Programului de Stat pentru Susținerea Dezvoltării întreprinderilor Mici și Mijlocii pe anii 2009 - 2011.

Atelierul de lucru a fost menit să definească și să prezinte conceptul de cluster, inclusiv transfrontalier, drept o abordare nouă în promovarea dezvoltării IMM-urilor în Republica Moldova și facilitarea europenizării acestora. Susmenționatul eveniment a reprezintat un schimb de experiențe cu reprezentanții clusterelor din Uniunea Europeană și un prim pas în familiarizarea instituțiilor și organizațiilor antrenate în susținerea dezvoltării sectorului IMM cu avantajele și oportunitățile oferite de clustere.

La acest eveniment au participat: reprezentanți ai Autorităților Publice Centrale și Locale, reprezentanți ai mediului de afaceri, reprezentanți ai Agențiilor de Dervotare Regională din Republica Moldova, experți naționali și internaționali din Romania, Germania, Slovenia, Belgia, Suedia.

De asemenea, menționăm că acest eveniment a contribuit în mod esențial la identificarea unor soluții de perspectivă pentru crearea clusterelor în Republica Moldova, fapt care în termen mediu și lung va stimula creșterea competitivității IMM, atât pe plan local cît și internațional.