Prima   -  Presa   -  Noutăți - În orașul Cimișlia este în plină desfășurare procesul de elaborare a Programului de Revitalizare Urbană

În orașul Cimișlia este în plină desfășurare procesul de elaborare a Programului de Revitalizare Urbană

   
02.09.2022   701 Accesări  

În orașul Cimișlia este în plină desfășurare procesul de elaborare a Programului de Revitalizare Urbană a localității. În această ordine de idei, joi, 1 septembrie a.c., în incinta Primăriei orașului Cimișlia, a avut loc o ședință de lucru cu participarea directorului Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, Ion Pînzari, a primarului orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi și a altor părți implicate în acest proces.

În cadrul ședinței au fost prezentați o serie de indicatori economici, sociali, spațiali, de mediu etc., colectați până la moment în scopul identificării celei mai degradate zone a urbei, care necesită a fi revitalizată. În baza indicatorilor disponibili, a fost făcută o analiză de ansamblu a situației. Totodată, pentru a afla opinia populației vizavi de determinarea zonelor degradate și a zonei de revitalizare, a fost elaborat un chestionar care, pe moment, este plasat pe rețelele de socializare, fiind propus locuitorilor orașului Cimișlia spre completare.

În această ordine de idei, primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, a specificat că este foarte important ca indicatorii să fie veridici și relevanți, astfel încât să reflecte o situație reală privind nivelul de dezvoltare a zonelor din urbe. Potrivit domniei sale, în cele din urmă, procesul de sinteză și analiză a indicatorilor va permite de a fi determinată zona cu cel mai înalt grad de degradare, pentru revitalizarea căreia de către autorități să fie planificate un șir de acțiuni și măsuri investiționale.

În acest sens, primarul orașului Cimișlia s-a arătat disponibil de a acorda tot suportul necesar din partea instituției sale în procesul de chestionare a populației.

La rândul său, directorul interimar al ADR Sud, Ion Pînzari, a apreciat înalt eforturile depuse de facilitator și ceilalți responsabili implicați în procesul de elaborare a Planului de revitalizare urbană a orașului Cimișlia pentru următorii ani. Totodată, dl Pînzari a declarat că ADR Sud este și în continuare disponibilă să acorde orașului suportul tehnic necesar pentru elaborarea Programului de Revitalizare Urbană.

În continuarea ședinței, au fost agreați pașii ce urmează a fi parcurși și măsurile ce urmează a fi întreprinse în vederea asigurării continuității și caracterului participativ al procesului de elaborare a documentului. S-a stabilit ca, până la finele lunii octombrie a.c., proiectul Programului de Revitalizare Urbană a orașului Cimișlia să fie definitivat, fiind supus ulterior consultărilor publice.

Programul de Revitalizare Urbană (PRU) a orașului Cimișlia este un document de planificare strategică, prin care Primăria Cimișlia urmărește scoaterea din situația de criză a celei mai degradate zone din oraș.

Scopul Programului de Revitalizare Urbană a orașului Cimișlia îl reprezintă sporirea calității vieții locuitorilor din zona de revitalizare, prin implicare și asociere comunitară și reabilitarea elementelor de infrastructură urbană.

Precizăm că activitățile date sunt realizate în cadrul proiectului "Suport orașelor din Regiunea de Dezvoltare Sud privind implementarea eficientă a politicilor publice naționale în domeniul dezvoltării urbane", finanțat de Polish aid și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud.