Prima   -  Presa   -  Noutăți - La Cimișlia va avea loc un atelier de lucru cu tematica ,,Etapele practice pentru elaborarea Planului local de acțiuni în domeniul eficienței energetice"

La Cimișlia va avea loc un atelier de lucru cu tematica ,,Etapele practice pentru elaborarea Planului local de acțiuni în domeniul eficienței energetice"

   
10.06.2019   411 Accesări  

Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE), în calitate de autoritate administrativă în domeniul eficienței energetice, anunță despre organizarea, în perioada 17-23 iunie, a unui atelier de lucru cu tematica ,,Etapele practice pentru elaborarea Planului local de acțiuni în domeniul eficienței energetice (PLAEE)".

Atelierul urmează să se desfășoare în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile în Moldova, cu susținerea Proiectului ,,Suport pentru modernizarea sectorului energetic în Republica Moldova", finanțat de Uniunea Europeană.

Acest seminar se va axa pe pași practici și acțiuni care trebuie întreprinse de către managerii energetici pentru a elabora Planurile Locale de Acţiuni în domeniul Eficienţei Energetice (PLAEE) - începând cu stabilirea inventarierii clădirilor publice, a sistemelor de iluminat stradal etc., inclusiv prezentarea instrumentului de finanțare ,,Credite pentru conservarea energiei oferite de NEFCO".

La eveniment sunt invitați managerii energetici (reprezentați) ai raioanelor din vecinătatea raionului Cimișlia, precum și reprezentanți ai primăriilor orașelor mari din aceste raioane.

Totodată, în ziua evenimentului va fi organizată o expoziție în aer liber, unde vor fi expuse cele mai răspândite tehnologii de producere a energiei din surse regenerabilă care sunt disponibile pe piața locală și pot fi utilizate de consumatori.

Atelierul de lucru se va desfășura în data de 21 iunie 2019la Consiliul Raional Cimișlia, adresa: or.Cimișlia, bd.Ștefan cel Mare, 12.

Înregistrarea participanților va începe la ora 09:30.

Participarea la atelier poate fi confirmată până la data de 12 iunie 2019, la adresa electronică: alexandru.costin@aee.md  sau sunând la nr. de tel.: 069904461.