Prima   -  Presa   -  Noutăți - Moldova şi România intenţionează să realizeze proiectul de construcţie a podului transfrontalier peste Prut Leova – Bumbăta în cadrul proiectului regional Siret – Prut – Nistru

Moldova şi România intenţionează să realizeze proiectul de construcţie a podului transfrontalier peste Prut Leova – Bumbăta în cadrul proiectului regional Siret – Prut – Nistru

   
21.11.2017   961 Accesări  

Un proiect în acest sens, iniţiat de Consiliul raional Leova, a fost susţinut la Adunarea generală a asociaţiei Euroregiunii "Siret-Prut-Nistru", care solicită Guvernului român să includă construcţia acestui pod Leova - Bumbăta drept prioritar în lista proiectelor economice bilaterale şi să iniţieze studiul de fezabilitate pentru a identifica posibilităţi de reabilitare a podurilor existente peste Prut între Moldova şi România.

În rezoluţia adoptată se spune că Leova este o parte integrantă a Euroregiunii "Siret-Prut-Nistru", creată pe 18 septembrie 2002 şi îşi poate îmbunătăţi indicii de dezvoltare social economici, folosind posibilităţile cooperării transfrontaliere, având statutul de regiune transfrontalieră şi membru al Euroregiunii "Siret-Prut-Nistru".

Părţile au comunicat având convingerea că existenţa unui pod peste Prut în regiunea oraşului Leova din partea Republicii Moldova şi a satului Bumbăta din partea României ar contribui la formarea coridorului de transport „Odesa (Ukraina)-Ştefan Vodă-Căuşeni-Basarabeasca- Cimişlia - Leova (Republica Moldova)-Bumbata (România) drum naţional DN24A Bîrlad - Murgeni - Fălciu - Berezeni - Stănileşti - Huşi", ca arteră de importanţă regională şi naţională, care să asigure conexiunea între Uniunea Europeană şi Europa de Est, să contribuie la crearea spaţiului economic comun şi să faciliteze dezvoltarea relaţiilor economice, culturale şi comerciale cu perspective investiţionale.