Prima   -  Presa   -  Noutăți - A fost desemnat cel mai bun proiect de Twinning

A fost desemnat cel mai bun proiect de Twinning

   
29.10.2013   2885 Accesări   1 Comentarii

Astăzi în incinta Academiei de Administrare Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova s-a  desfășurat seminarul inter-regional„Teritoriile în acțiune: șase proiecte-pilot pentru Moldova", organizat în cadrul Proiectului de Twinning „Consolidarea Capacităților în Dezvoltarea Regională în Republica Moldova" (Componenta 3, Activitatea 3).

La inaugurarea și activitățile seminarului au  participat: Victor ZUBCU, viceministrul dezvoltării regionale și construcțiilor; Patrick NODDINGS, lider de proiect din partea Uniunii Europene; Igor MALAI,  lider de proiect din partea țării beneficiare și lider C3, șef-adjunct al Direcției generale dezvoltare regională, MDRC; Anne AZAM-PRADEILLES, consiliera rezidentă de Twinning, Vasile MARINA, doctor habilitat, profesor universitar, rector al Academiei, precum   și alți experți locali și internaționali.

                

Din partea ADR Sud au participat directorul Agenției, dna Maria Culeșov, specialistul secției management proiecte, Andrei Tocaru, și Alexandru Sîrbu, specialist în planificare și programare, membri ai grupurilor de lucru în cadrul Twinning.

În cadrul seminarului au fost prezentate șase proiecte-pilot din regiunile de dezvoltare Nord, Centru și Sud. Pentru a respecta echitatea tratării tuturor echipelor, ordinea prezentărilor a fost trasă la sorți . Astfel prezentarea proiectelor a început cu proiectul "Facilitarea dezvoltării afacerilor noi prin crearea incubatorului regional de afaceri în orașul Cimișlia". În cuvîntul de deschidere, președintele raionului Cimișlia, Maxim Colța a menționat necesitatea implementării acestui proiect cu impact regional. De asemenea, a apreciat colaborarea dintre specialiștii ADR Sud și a celor din Consiliul Raional Cimișlia, colaborare care aduce rezultate vizibile.

A  urmat prezentarea și altor proiecte, conform ordinii stabilite, iar cel mai bun a fost desemnat proiectul "Alimentarea cu apă din rîul Prut pentru Regiunea de Dezvoltare Sud".