Prima   -  Publicații și resurse media   -  Arhiva noutăților - Circa 31 de milioane de lei vor fi alocate, în 2018, din Fondul Național de Dezvoltare Regională, pentru implementarea proiectelor în Regiunea Sud

Circa 31 de milioane de lei vor fi alocate, în 2018, din Fondul Național de Dezvoltare Regională, pentru implementarea proiectelor în Regiunea Sud

   
20.02.2018   1038 Accesări  

Din cele circa 185 mln. lei care se preconizează de a fi alocați în acest an din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR) pentru implementarea proiectelor din toate cele patru regiuni ale țării, în jur de 31 de milioane vor ajunge în sud. Banii vor fi oferiți pentru proiectele aflate în derulare din anii precedenți și altor inițiate în anul curent.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 16 februarie 2018 a Consiliului Național pentru Coordonare a Dezvoltării Regionale.

S-a convenit, totodată, ca proiectele din domeniul susținerii dezvoltării sectorului privat să fie considerate ca prioritare, în mod special, cele legate de crearea și dezvoltarea condițiilor de activitate a Zonelor Economice Libere, Parcurilor Industriale și Incubatoarelor de Afaceri.

Din numărul total de proiecte propuse spre finanțare pentru anul 2018, care vor fi inițiate sau se află în derulare, 7 proiecte sunt destinate Regiunii de Dezvoltare Sud, cu un buget total de 31 235 711, 59 de lei.

Printre acestea se numără proiectele „Dezvoltarea durabilă a Parcului industrial Cahul ca structură de sprijinire a afacerilor de importanță regională", pentru derularea căruia au fost oferiți în anul curent 3 mln. lei; "Oportunităţi pentru atractivitatea investiţională în economia Regiunii de Dezvoltare Sud", cu un buget anual de 1 mln. de lei; „Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin conectarea localităților și a drumurilor locale de pe coridorul 20 - RD Sud, R34-Sîrma-Tomai-Sărăteni-Hîrtop-la rețeaua de drumuri naționale", pentru care s-au alocat 9 mln. 850 mii de lei.

De asemenea, în anul curent, circa 9 mln. de lei vor fi îndreptate la construcția drumului intercomunitar L509 Feștelița-Marianca de Jos-Ștefan Vodă și asigurarea conexiunii cu drumul național R30 Chișinău-Căușeni-frontieră cu Ucraina; 1 mln. 896 580, 08 lei - la continuarea lucrărilor de construcție a sistemului de canalizare în sectorul Valul lui Traian și modernizarea stației de epurare din orașul Căușeni.

Pentru finalizarea lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitarea termică a clădirii IMSP Spitalul raional Cantemir (bloc chirurgical)" din FNDR au fost distribuite circa 5 mln. lei. De asemenea, mijloace financiare în valoare de 1 mln. de lei au fost repartizare pentru construcția apeductului magistral Leova-Iargara.

Decizia nr. 3/18 din 16.02.2018 a CNCDR