![]() |
![]() |
Prima - Presa - Noutăți - Biserica ”Adormirea Maicii Domnului„ din Căușeni, monument de unicat în spațiul est-carpatic, va fi restaurată
![]() ![]()
Biserica se deosebește mult de celelalte lăcașuri sfinte din Republica Moldova întrucât este pe jumătate îngropată în pământ. În secolele XVII-XVII, se pedepsea cu moartea ridicarea oricărui lăcaș mai mare decât un oștean pe cal. Pentru aceasta, bisericuța a fost zidită pe jumătate îngropată în pământ. Lucrările la biserică se făceau noaptea, iar ziua locul era acoperit cu lemne și iarbă, iar aspectul exterior a fost lucrat asemeni unui hambar. În cadrul ceremoniei de lansare, care a avut loc marți, 11 octombrie, ministrul Culturii Monica Babuc și-a exprimat recunoștința pentru Ambasada SUA în Republica Moldova care a oferit un grant în valoare de 150 mii de dolari pentru diverse lucrări de salvgardare și punere în valoare a acestui monument arhitectural de însemnătate națională. „Biserica „Adormirea Maicii Domnului" din Căușeni este un monument de unicat în spațiul est-carpatic, acoperit în interior în întregime cu o frescă fenomenal de frumoasă, având și această înălțime care ne face, de fapt, să înțelegem cât este de înaltă pentru cultura și spiritualitatea noastră", a menționat Monica Babuc. Oficialul a mai notat că investirea de către partenerii de dezvoltare în patrimoniul cultural înseamnă nu numai spiritualitatea noastră, dar și dezvoltarea economică a țării. „Refacerea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului" din Căușeni, la fel ca și amenajarea unor locuri precum Cetatea Sorocii, Hanul lui Manuc-Bey, refăcute prin proiecte transfrontaliere europene, înseamnă un aflux de turiști, care vin să ne viziteze, să ne cunoască și să investească în economia țării", a afirmat ministrul Culturii. Proiectul de restaurare a bisericii face parte din Fondul Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturală (AFCP) și va fi implementat de Centrul de Cercetări Arheologice al Republicii Moldova. Prima etapă urmează a fi finalizată până în toamna anului viitor. Acțiunile cuprinse în această etapă vizează cercetarea arheologică a cimitirului și straturilor culturale din preajma Bisericii, finalizarea lucrărilor de proiectare a elementelor de arhitectură bisericească și a sistemului de ventilare/climatizare, sistemului control umiditate și temperatură, sistemului de iluminare în biserică etc., amenajarea rețelelor iluminare exterior, rețele de alimentare cu apă și canalizare pluvială și drenaj, amenajarea teritoriului și a zidului de incintă, consolidarea zidăriei bisericii și preconsolidarea frescei. Termenul de restaurare este de aproximativ 4 ani. În urma finalizării proiectului vor fi create condiții prielnice pentru readucerea în circuitul public și punerea în valoare culturală, educativă, turistică și economică a unui valoros obiect de patrimoniu din Europa de Sud-Est. Astfel, Biserica din Căușeni va depăși semnificația sa de simbol și se va transforma într-un muzeu veritabil, care va deveni un factor cultural omniprezent în cele mai diverse activități locale, naționale, dar și internaționale.
|