![]() |
![]() |
Prima - Presa - Noutăți - Sinergia fondurilor ar garanta implementarea cu succes a Strategiei de Dezvoltare a Regiunii Sud 2016-2020
![]() ![]()
Astfel, în cadrul discuțiilor care au precedat aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Regiunii Sud 2016-2020, membrii CRD Sud au invocat în fața reprezentanților MDRC necesitatea examinării la nivel central a acestei propuneri venite "de jos", din regiuni, în ceea ce ține de asocierea surselor bugetare ale mai multor fonduri structurale naționale întru asigurarea realizării în termeni cât mai restrânși a obiectivelor strategice de dezvoltare regională. "Avem la nivel de țară cel puțin patru fonduri bugetare mult mai consistente decât Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR), care, dacă ar coopera, ar putea oferi un suport financiar mult mai semnificativ autorităților publice locale de nivelurile I și II din regiuni, astfel încât acestea să poată soluționa eficient și în termeni restrânși mult mai multe probleme. Cu atât mai mult cu cât Strategia Națională de Dezvoltare Regională, inclusiv strategiile pe fiecare din regiuni, implică varii domenii de dezvoltare, cum ar fi cel economic, de infrastructură, de management al deșeurilor etc.", au specificat factorii de decizie locali și regionali. "Considerăm că o parte din sursele financiare ale celorlalte fonduri ar trebui să fie redirecționate parțial în FNDR, în mod special pentru implementarea proiectelor ce vizează domenii conexe ce se regăsesc în Strategia Națională de Dezvoltare Regională și în strategiile aprobate la nivel de regiuni", au venit cu propunerea mai mulți consilieri regionali. Nu este rezonabil ca fiecare minister să facă cheltuieli operaționale pentru crearea unor agenții care să se ocupe în mod special de implementarea proiectelor, din moment ce la nivel de țară există deja o structură creată în acest scop, cum este Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, și un fond structural predestinat - FNDR. Mai mult ca atât că instituția respectivă are deja acumulată și o experiență solidă în implementarea proiectelor. Acest raționament s-a făcut auzit în cadrul ultimei ședințe a CRD Sud. Factorii de decizie locali și regionali și-au argumentat poziția reiterând faptul că și Acordul cu Asociere cu Uniunea Europeană recomandă autorităților moldovenești să asigure o sinergie a fondurilor bugetare existente în timp cât mai redus.
|