Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Agenția de Dezvoltare Regională Sud în comun cu Consiliul Raional Cimișlia auorganizat darea în exploatare a drumului Codreni-Sagaidacul Nou. La eveniment au fost prezenți oficiali din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, președintele raionului Cimișlia, directorul și specialiștii ADR Sud, primarii localităților beneficiare.
Cei prezenți au apreciat calitatea executării lucrărilor, dar și timpul scurt în care a fost finalizat acest proiect. Astfel, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor a declarat că "antreprenorul a dat dovadă de responsabilitate și a finisat lucrările - nu în timp, dar cu mult în avans. Este un bun exemplu, ca într-un timp record să lansăm un drum bun , drum de calitate. Rămîne, ca administrația publică locală din Cimișlia să fie mai activă, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor va acorda tot suportul necesar pentru realizarea obiectivelor propuse."
Primarul satului Selemet,Tatiana Badan a adus sincere mulțumiri tuturor celor implicați în implementarea cu succes a acestui proiect: "De zeci de ani așteptăm acest proiect, aceasta a fost așteptarea cetățenilor din 13 localități. Acesta este cu adevărat un proiect regional, cu impact regional, iar meritele antreprenorului sînt vizibile și în timp și în calitate".
"Prin construcția acestui drum au fost soluționate problemele multor cetățeni. Putem spune că obiectivul "crearea condițiilor optime pentru dezvoltare social - economică" s-a realizat prin această colaborare a APL I și APL II, Ministerului Dezvoltării Regionale , ADR Sud și a unui antreprenor foarte responsabil", a menționat dna Ioana Stoica, primarul comunei Porumbrei.
Evenimentul a culminat cu o ceremonie religioasă, oficiată de un grup de preoți din comunitatea beneficiară de acest drum .
Reiterăm, că drumul de acces Codreni-Sagaidacul Nou a fost construit din Fondul Național de Dezvoltare Regională - 89%, iar 11% au revenit Consiliului Raional Cimișlia, costul fiind de 21 milioane lei. Scopul proiectului a fost îmbunătățirea accesului călătorilor și mărfurilor spre și din 13 sate ale raioanelor Cimișlia și Basarabeasca.