![]() |
![]() |
Prima - Presa - Noutăți - Consultări regionale privind elaborarea Strategiei Naționale de Mediu a Republicii Moldova pentru perioada anilor 2012 – 2022
![]() ![]()
Proiectul documentului fost supus discuțiilor în cadrul Seminarului regional de consultare publică a proiectului Strategiei Naționale de Mediu pentru perioada anilor 2012-2022, realizat astăzi, 26 iulie 2011, în or. Cimișlia. În cadrul seminarului au fost prezentate și discutate obiectivele generale de promovare a principiilor dezvoltării durabile și creșterii economice verzi, aspecte ce țin de integrarea cerințelor de mediu în dezvoltarea social-economică a țării la nivel național și local, au fost examinate obiectivele sectoriale și indicatorii în domeniul mediului și determinat rolul APL, a partenerilor locali și asociațiilor obștești, în elaborarea, promovarea și implementarea strategiei. Au fost discutate, de asemenea, prioritățile locale în domeniul protecției mediului, acțiunile necesare a fi întreprinse și imperativul atragerii mijloacelor financiare externe. La seminar au fost prezenți circa 40 de participanți, reprezentanți ai autorităților administrației publice locale de nivel I și II, reprezentanți ai ONG-urilor, inspecțiilor ecologice, organelor teritoriale de ocrotire a sănătății și alte structuri interesate din cele 8 raioane ale Regiunii de Sud: Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia. Proiectul Strategiei Naționale de Mediu a Republicii Moldova și principiile care stau la baza elaborării strategiei sînt disponibile la adresa: http://www.mediu.gov.md/md/elaborare/.
Ministerul Mediului și Agenția de Dezvoltare Regională Sud îndeamnă toți locuitorii Regiunii de Sud să contribuie la îmbunătățirea conținutului Strategiei Naționale de Mediu, transmițînd propuneri și obiecții la Ministerul Mediului.
Persoane de contact: Maria Nagornîi, șef DAMEP: 20 45 20, policy@mediu.gov.md Rodica Iordanov, consultant: 83 67 55, r.iordanov@mkt.vox.md Andrei Isac, consultant: 22 68 49, andrei.isac.environment@gmail.com
|